Nimfeta medievală și femeia urâtă

Modelul medieval de frumusețe feminină, „acest model de nimfetă la care femeia este constrânsă să se conformeze trece drept natural. În realitate, nu poate fi atins decât cu prețul unor îndelungi pregătiri, epilări și metamorfoze. Metodele de înfrumusețare nu încetează să fie ponegrite. Căci, dacă totuși canoanele triumfă, misoginismul se sprijină pe ipocrizie pentru a nega valoarea de înfrumusețare a fardului, constatându-i totuși, a contrario, eficacitatea prin glorificarea modelului. Femeia fardată, spoită, este sursa unor proverbe inepuizabile, insultătoare: femeia e femeie ziua și maimuță noaptea, poetice: femeia fardată și cerul înnorat sunt de scurtă durată, vulgare: din pricina coaforilor, logodnica chelește.”

Liebeszauber (c. 1470, Magic of Love)

„Femeia urâtă, în contrast cu nimfeta, are peste douăzeci și cinci de ani, tenul înnegrit și pătat, un nas de maimuță sau de pisică, ochi de șobolan, nas mucos (Ronsard), gura păstoasă, dinți cariați și stricați. Vrăjitoarea aceasta întruchipează viciul, pactul cu Satan, dar prin magie pentru a atrage sexul opus spre infern ea apare cu toate ispitele seducției: umeri ușor căzuți, păr lung șolduri înguste, șale arcuite, abdomen proeminent și plinuț. Ele sunt amazoanele diavolului.”

(O istorie a eternului feminin, Dominique Paquet)

Flesh and the Devil

“My boy, when the devil cannot reach us through the spirit, he creates a woman beautiful enough to reach us through the flesh. Once before, that woman led you into temptation – and you sinned. Aren’t you afraid of what she may do to you a second time?” (Flesh and the Devil, 1926, regia: Clarence Brown, cu Greta Garbo și John Gilbert)

 

Clark Gable și Marilyn Monroe

Umberto Eco despre filme porno

„Îi datorăm scriitorului și profesorului de semiotica Umberto Eco cunoașterea felului în care se identifică un film pornografic, anume după lungile călătorii cu mașina. Dacă într-o operă artistică de acest gen, în celuloid, Josef pleacă spre celălalt capăt al orașului ca să i-o tragă lui Resi cea nurlie, atunci îl urmărim nu numai urcându-se în mașină, plecând și sosind , nu, devenim martori ai întregii călătorii: aparatul de filmat ne arată cum se suie Josef la volan, cum închide portiera, cum sucește cheia în contact, cum apasă pe accelerație și pe ambreiaj, cum schimbă vitezele și frânează; ni se prezintă detaliat cum semnalizează stânga, semnalizează dreapta, oprește la stop, din perspectiva aeriană vedem cum se înscrie în trafic etc.

Totul trebuie pus pe seama faptului că nici măcar consumatorii înrăiți ai genului, în forma cea mai dură, nu ar suporta ca actele sexuale să se înșire unul după altul; la un moment dat și-ar trage mâna din pantaloni, ar duce-o la gură și ar căsca cu poftă. Trebuie neapărat integrat și altceva în film, ca scenele adevărate să se distingă, să fie captivante și tensionate-și pentru asta călătoriile cu automobilul  se dovedesc cât se poate de nimerite. Într-un film pornografic, spune Eco, până să vedem un futai în toată regula, trebuie să suportăm mai întâi un spot publicitar al serviciului orășenesc de circulație.”

[Extras din Enciclopedia lucrurilor care mă sâcâie zilnic-mic tratat pentru intelectuali agasați de Hannes Stein]

Pofta coreeană de sex și sânge

Vorbeam săptămâna trecută de noua găselniță imprecisă marca Tim Burton: Dark Shadows și despre prezența pudibondă a sexului in filmele sale și cum această prezență timidă a sexului a fost catalizată în cazul lui Dark Shadows de legătura organică dintre sex, vampiri și sânge. De data asta revin cu un exemplu coreean: Thirst, un film în care sexul este ceva mai para-normal integrat în ADN-ul personajelor. Procesul de transformare al vampirului coincide cu descoperirea libidoului, iar această descoperire mai are și o componentă adiacentă, vina dostoievskiană, o vină materializată, palpabilă, umedă așa cum puteți… experimenta mai jos (da, periculos de eufemistic locuțiune), de fapt o puteti viziona și experimenta aici.

Thirst este pe de-antregul un film organic, abundă în interioare placentare, uterine, vâscoase, nocturne, culorile sunt carnale, tari, iar intrarea luminii în scenă la final coincide cu dispariția ușor surprinzătoare și… surpinzător de comică a personajelor. Thirst e poate cel mai simbiotic, sincretic film cu vampiri făcut/văzut vreodată, sexul gâlgâie prin toate vinele sale, sângele de supt e libidoul, setea e mai puțin setea de sânge, e o sete sexuală. Dacă în multe dintre filmele cu vampiri problema centrală ar fi una ori imposibil-penibil-amoroasă ori una nutritivă, aici cea de pe urmă problemă e rezolvată facil și cu umor, atracția sexuală devenind… nutrientul.

Tim Burton și sexul pudibond

În proaspătul film Dark Shadows, Tim Burton sparge limitele machiajului, le încorsetează pe cele ale limbajului și îndrăznește să se apropie și de cele ale sexului. Parodiind probabil o scenă cvasi violenta din recent-inocent și inutilul Twilight, Tim Burton încearcă un soi de acrobație vizual-sexuală cam absconsă între fashion-resuscitatul-vampir Barnabas (Johnny Depp) și fatal-emfatica-vrăjitoare Angelique (Eva Green).

Dark Shadows nu este nici pe departe morbid, ori amuzant ori fantasmagoric-imprecis precum alte creații burtoniene (Big Fish, Edward Scissorhands, Sleepy Hollow), dar e probabil unul dintre cele mai pudico-sexofile filme ale lui. Asta poate și din pricina subiectului, pofta de sânge e la fel de carnală ca dorința sexuală, dar ambele sunt dezvoltate cam incipient și reținut de dragul fashion-ului, PG-ului și al corolei de minuni a lumii (prin asta înțelegând faptul că sexul la Tim Burton rămâne încă un mister).

Daca insă vreti sa vedeti some-real-vampire-mystique-sex recomand călduros (bolborosind de călduros) Thirst,  asupra căruia am să revin intr-un context ceva mai dostoievskian.

Mishima și imaginea castrantă a Ioanei d’Arc

Cel mai curios lucru este, poate, că multe din crizele emoționale ale copilului sau ale adolescentului Mishima se nasc dintr-o imagine provenită dintr-o carte sau dintr-un film occidental cărora le-a fost expus tânărul japonez născut la Tokyo în 1925. Băiețelul care respinge una dintre frumoasele imagini ale cărții lui cu poze pentru că bona i-a explicat că nu e vorba de un cavaler, așa cum credea el, ci de o femeie, pe nume Ioana d’Arc, resimte totul ca pe o păcăleală ce-i jignește masculinitatea puerilă: interesant pentru noi că tocmai Ioana i-a inspirat această reacție și nu una din multele eroine de Kabuki deghizate în bărbați.

În celebra scenă a primei ejaculări în fața unei fotografii a tabloului Sfântului Sebastian de Guido Reni, excitarea aflată în pictura barocă italiană este cu atât mai ușor de înțeles cu cât arta japoneză, chiar și în stampele sale erotice, n-a cunoscut ca arta noastră, glorificarea nudului. Corpul musculos dar aflat la capătul puterilor, prostrat, abandonându-se aproape cu voluptate agoniei, nu poate fi redat de nicio imagine a samuraiului dat morții: eroii japoniei antice iubesc și mor înlăuntrul carapacei lor de mătase și oțel.

 

extras din “Mishima sau viziunea vidului” de Marguerite Yourcenar

Attenberg – Alter Sex

Aparent şi pe baza extractelor vizuale Attenberg (2010) ar fi un fel de art-lesbianism-a-la-greek adică un film eminamente bizaroid şi periferico-social, un (under)dog cu colţi handmade, însă e mai degrabă o alter-nativă la sexualitate, una oarecum domestică cu accente (muzicale) invers-darwiniste pe alocuri.

Filmul rulează începînd de vineri 11 Mai la Noul Cinematograf al regizorului Român, în incinta Muzeului Ţăranului Român, iată programul în caz că aveţi nevoie de o lecţie de… alter sex(ualitate):

Vineri, 11 Mai orele 19:00 şi 21:00

Sâmbătă şi Duminică (12 şi 13 mai) orele 17:00 şi 19:00

Miercuri 16 Mai ora 20:45

Joi 17 Mai ora 18:30

Găsiti programul şi aici.

Yakuza Photo-Porn

Fotografiile îi aparţin japonezului Nobuyoshi Araki inspirat fiind, spune el, de pisica sa Chiro, de soţia decedată Yoko, de Bjork, Lady Gaga şi de muza curentă Kaori, arigato domn Araki pentru acest…yakuza-art-static-porn.

Discursul erectil: A Dangerous Method

David Cronenberg ar fi putut face un film “castrant” despre psihanaliză, despre corespondența și întâlnirile fizi-ologice (adică fizice și ideologice) dintre Sigmund Freud si Gustav Jung, dar contrar hard-stilului cu care ne-a obișnuit, Cronenberg a ales o cale ușoară, igienică, lubrifia(n)tă și cronologică (sau cronenlogică).

Filmul e aproape un truc, distribuția fetișistă a luat locul realizării filmului în sine, nu vedem penisuri ci eufemisme, discursul preia funcția erectilă pe care ar fi putut-o avea imaginea. Iar traiectul filmului se încheie cu un orgasm trist (spre sartrian) pentru hedoniști, dar enjoyant pentru…lingviști. Și anume de dragul mainstreamului, al distribuției, al polisemiei imaginii și al avidității după vizibilitate, filmul își ridică fustița vintage și lasă să se întrevadă centura de castitate a discursului, metoda periculoasă fiind (parcă) cea a vorbei, a teoriei. Limba atinge ideologic “sexul” de la distanță și îl stimulează prin discurs care în fond e chiar…menirea psihanalizei.

Sabina Spielrein: My father lost his temper all the time. He was always…he was always angry.
Carl Jung: When you stopped talking just now, did a thought come into your head?
Sabina Spielrein: I don’t know!
Carl Jung: Or an image, perhaps? Was it an image?
Sabina Spielrein: Yes! Yes!
Carl Jung: What was the image?
Sabina Spielrein: It was…a hand! My…my father’s hand.
Carl Jung: Why do you think you saw that?
Sabina Spielrein: Whenever he…after, whenever he…hit us, afterwards we had to…we had to kiss his hand.