Filozofia lui Klimt

Ieri s-au împlinit 150 de ani de la naşterea lui Klimt. Prilej pentru un Ludus anniversarius, sau Ludus solemnis.

Un alt fragment din monografia lui Carl Schorske; traducerea îmi aparţine.

***

În Filozofia lui, Klimt se dovedeşte în continuare un produs al culturii teatrale; ne arată lumea, văzută din perspectiva spectatorilor care asistă la un fel de theatrum mundi baroc. În tradiţia barocă lumea era stratificată, împărţită în Cer, Pământ şi Iad, însă Pământul – dizolvat acum într-o fuziune a celorlalte două elemente – lipseşte complet din pictura lui Klimt. Trupurile încâlcite ale omenirii suferinde plutesc în derivă prin neantul cu aspect lichid. Din întunericul cosmic – stelele se află undeva departe, în spate – ia formă un sfinx adormit, nevăzător, el însuşi o simplă condensare efemeră a spaţiului atomizat. Doar chipul din partea de jos a imaginii sugerează, prin luminozitate, existenţa unei gândiri conştiente. Das Wissen [Cunoaşterea], cum e numită în catalog această figură, e luminată de jos în sus, ca un sufleor întors spre public, gata să-l iniţieze în detaliile dramei.

Viziunea lui Klimt e schopenhauriană – Lumea ca Voinţă, ca energie oarbă angajată într-un ciclu infinit al iubirii, zămislirii şi morţii. Peter Vergo a sugerat că influenţa lui Schopenhauer asupra lui Klimt se exercitase  prin intermediul lui Wagner, mai ales prin eseul Beethoven – un rezumat concis şi deosebit de popular al gândirii filozofului – şi că imagistica Filozofiei lui Klimt ar fi influenţată direct de Das Rheingold. Frecventând medii sociale şi intelectuale unde Wagner, Schopenhauer şi Nietzsche erau admiraţi deopotrivă, Klimt s-ar fi putut inspira din opera oricăruia dintre ei. Vergo a subliniat posibila înrudire a Cunoaşterii cu Erda lui Wagner; atât locul cât şi postura profetică ar justifica această interpretare. Totuşi Erda lui Wagner e o zeiţă telurică, tandră, îndurerată; Wissen a lui Klimt e aspră şi indiferentă. Blestemul aurului – esenţial pentru eroii cosmici ai lui Wagner, ca şi pentru Wagner însuşi – o preocupă la fel de puţin ca şi pe Klimt şi pe patronii lui, extrem de bogaţi. Marea preoteasă a Filozofiei lui Klimt trădează, în privirea luminoasă a ochilor ei stranii, o atitudine diferită: o înţelepciune simultan sălbatică şi rece, o afirmare a Lumii Voinţei. Perspectivă care favorizează, cred, mai degrabă o interpretare nietzscheană decât una wagneriană a metafizicii existenţiale schopenhauriene. Am remarcat deja influenţa pe care Naşterea Tragediei a avut-o asupra Muzicii lui Klimt, din 1898. Aici, chipul Filozofiei sugerează limbajul întunecat, rapsodic, din Cântecul de la Miezul Nopţii al lui Zarathustra [trad. Şt. Aug. Doinaş]:

Ascultă, omule firav
Ce spune miezul nopţii grav?
‘Dormeam, asemeni unui ţânc
Când, iată, o voce mă trezi:
O, universul e adânc
E mai adânc decât în plină zi
Adânci sunt ale lui dureri
Dar bucuria-i mai adâncă decât toate
Durerea zice: Piei!
Dar bucuria vrea eternitate
Ea vrea adâncă, grea eternitate!’

4 thoughts on “Filozofia lui Klimt

  1. Erda lui Wagner e o “cunoastere” si intr-un sens mai apropiat de cel biblic, de vreme ce ii toarna lui Wotan vreo 12 plozi, toate fete (trei norne si noua valkirii).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s