17 thoughts on “Sissi din Carrefour Unirii

  1. „Această țară ne plictisește, o , Moarte! Să ne pregătim!”, exclama Baudelaire. Tocmai acest plictis o împingea pe împărăteasa Elisabeta a Austriei să fugă din Curtea Habsburgilor pentru a rătăci prin lume, în compania lectorului său grec, Constantin Christomanos, un tânăr cocoșat, cu privirea obosită, cu suflet schopenhauerian. Ea întreține secretarul și discipolul cu fascinația sa pentru neant: „Ideea morții ne exaltă și ne purifică, precum un grădinar care smulge buruienile. Dar acest grădinar vrea întotdeuna să fie singur și se supără dacă vede curioși privind deasupra zidului. Tot așa, și eu mă ascund după umbrelă și după evantai, pentru că ideea morții să poată să grădinărească pașnic în mine.” Precum Ulise, Sissi se lega de un scaun cu funii, nu pentru a rezista chemării sirenelor, ci pentru că valurile o atrăgeau și pentru că ar fi vrut, după exemplul lui Schelley, să piară în mare. Sissi călătorea pentru a se pierde, niciodată pentru a se regăsi.

    Tumultul curții, această împărăteasă de o frumusețe legendară îi preferă lacrimile și sarcasmul unui Heine, sau dezamăgirea unui Schopenhauer, pe care-l traduce în greacă. Își botează calul favorit cu numele de „Nihilistul”. Oriunde merge, vizitează azilurile de nebuni. „Înclin să-i consider cu judecată pe cei care-i numim nebuni”, replica ea celor intrigați.

    Acest elan spre hotarele vieții, această cufundare în zăpăceala straniului, absurdului, periculoasului, o apropie atât de mult pe împărăteasa Elisabeta a Austriei de Cioran: „Ea știa, spune el, că nebunia era în ea, și această amenințare poate că o flata. Sentimentul singularității o susținea, o purta, și tragediile care s-au abătut asupra familiei sale nu au făcut decât să-i întărească decizia de ase îndepărta de ființe și de a fugi de responsabilități, oferind astfel lumii un rar exemplu de dezertare.”

    Dezertare: niciun cuvânt, într-adevăr, nu rezumă mai bine destinul rătăcitor al împărătesei. Înjunghiind-o, pe cheiul Mont-Blanc, la Geneva, anarhistul italian Luigi Lucheni, pune punct acestei fugi perpetue. Dar Lucheni a greșit ționta: el credea că omoară o împărăteasă. Că extirpă rădăcina unei tiranii; el a omorât-o însă pe cea care, întreaga sa viață, s-a revoltat împotriva Imperiului Habsburgilor. Cioran, fidel ideii că acela care-și supraviețuiește își ratează biografia, vede în acest sfârșit absurd, deruntant, cel mai mare serviciu făcut vreodată reginei plictisului.
    Lucheni, de ciudă că nu a fost ghilotinat -Geneva pronunțase deja abolirea pedepsei cu moartea– se spânzură, în celula sa, în 1910. Păcat că nu a apucat să citească rândurile pline de furie pe care victima sa le scrisese despre putere: „Ce contează sceptrele, coroanele și mantalele de purpură? Nu sunt decât zdrențe derizorii, cârpe împestrițate, fleacuri ridicole cu care încercîm zadarnic să ne acoperim goliciunea sufletelor noastre, când ar trebui să ne gândim să ne ocrotim viața și sentimentele intime.” Lucheni o omorâse tocmai pe cea care ar fi trebuit să o idolatrizeze. Sissi moare sub loviturile unei libertăți ajunse la paroxism, după ce a fost îndelung ținuită sub tăcere.

    Dacă am asculta de logica lui Sissi, am fi rezervați în a-l declara pe Lucheni singuruyl vinovat. Poate că acesta nu ajucat decât rolul pungașului, introdus fiind pe scenă în ultimul minut, pentru a grăbi epilogul și a coborî cortina. Anarhistul contribuie la eliberarea unei fantome care hoinărea pe malurile Neantului, așteptând să se arunce în el; el omoară o sinucigașă în așteptare, care vegeta, înăbușită de germenii tristeții care-i devastau corpul și-i invadau creierul. Melancolia a ucis-o pe Elisabeta, împărăteasa Austriei. Cioran o știe foarte bine; astfel, el aduce dosarului acuzării, drept răspuns, acest element: „Melancolia nu este nefericirea, ci sentimentul nefericirii, sentiment care nu are nimic de-a face cu ceea ce înfruntăm, de vreme ce l-am simțit chiar și-n inima paradisului. Nu-i nevoie de vreo adversitate sau de vreun infern, certitudinea deșertăciunii este de ajuns. Melancolia este apoteoza acelui „la ce bun”, este trimful Ineluctabilului resimțit ca maladie neîntreruptă, ca o tonalitae fundamentală a vieții.”

    Roland Jaccard, Tentația nihilistă, ed. Bastion, 2008, pag.94-96

  2. Ce nenorociti…astia mai bine si-ar pune mamele pe etichete, macar sa stim ca au parinti si nu-s facuti in eprubete !!

  3. @scorchfield
    Je mapel Corson. George Corson.

    Cit despre restul, EU va iert pe voi. Ca drept dovada, tot revin.

  4. Ooooooooh da, am descoperit-o pe Sissi sub formă de șuncă fină de porc (de purcică?) la Carrefour acum aproape un an și m-am tăvălit pe jos de rîs. Mai mult, eram cu domnu’ Inginer în conced, în trecere prin București, și el fusese, pe vremuri, cel care mi-a făcut cunoștință cu Sissi ca mare idol gay. Totuși se pare că pe mine m-a amuzat asta mai mult ca pe el.

  5. sissi, idol gay? poate helmut berger. sau e vorba de alt[a] sissi?

    de obicei ocolesc rafturile cu mezel; ma duc direct la branze. iata de ce am descoperit-o pe sissi atat de tarziu.

  6. ok, MM are ceva transsexual, insa la romy schneider nu m-as fi gandit in acest context.

    in alta ordine de idei, ea face un rol senzational in ludwig. e un film underrated.

  7. ar fi interesant de stiut daca exista ceva reglementari in materie de trademark ref. la astfel de simboluri nationale si daca baietii de la caroli s-au acoperit in prealabil, probabil nici noua nu ne-ar conveni sa aflam ca in congo se poarta chiloti stefan cel mare, sau macar sa ne plateasca pt. asta … :)

  8. Păi da, Romy Schneider a fost o actriță foarte bună. Dar eu mă refeream la împărăteasă direct. Sissi e un idol gay — singurătate, melancolie, prietenia cu Ludwig care a fost gay, epoca plină de brizbrizuri și popoțoane…

    Marilyn Monroe are ceva transsexual? Nu mi-ar fi dat prin cap. Are și Judy Garland ceva transsexual? Și Madonna? *curios*

  9. ma rog, nu stiu prea multe despre sissi; trasaturile pe care le consideri gay le-as fi considerat goth, dar nu conteaza.

    despre judy nu stiu nimic, n-am vazut niciun film. madonna nu mi se pare nici gay, nici transsexuala, nici sexuala; nu-mi inspira nimic. marilyn mi se pare [cel putin in maniera sablonizata, decontextualizata, in care o vedem astazi] bizara, cartoonish. ca si filmul kill bill, intelegi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s