Wagner şi artistul androgin

Discuţia despre masculin şi feminin în muzică nu e nouă şi avea o istorie respectabilă încă de pe vremea lui Wagner. Cu toate acestea, marele preot al artei viitorului pune şi el câteva bomboane pe prăjitură. Iată ce scrie Nicholas Vazsonyi în Richard Wagner – Self-Promotion and the Making of a Brand (2010) (traducerea mea):

***

Wagner îşi amplifică prezentarea moral-istorică de ansamblu cu o discuţie iconoclastă despre gen. Muzica întruchipează principiul feminin, iar poemul, pe cel masculin, astfel încât poemul fecundează muzica, iar aceasta prinde la rândul ei rod. Urmaşii depind cu toţii de tipul de femeie fecundată: muzica de operă franceză este o „cochetă” (Kokette), muzica de operă italiană este o „prostituată” (Lustdirne) , iar cea germană (pre-wagneriană) este o ruşinoasă (Prüde). Fiecare naţiune exemplifică o formă de disfuncţie sexuala sau „sterilitate” (Zeugungsunfähigkeit), ceea ce sugerează o pedeapsă estetică divină pentru progenitura  nelegitimă a imoralităţii.

Discursul muzical de gen nu a fost cu siguranţă invenţia lui Wagner. Încă din cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, criticii muzicali germani afirmaseră „feminitatea”, muzicii (vocale) franceze şi italiene, în opoziţie cu „masculinitatea” muzicii (instrumentale) germane. Wagner perpetuează acest discurs atunci când descrie muzica lui Beethoven ca „männlich”. Dar metaforele de gen din discuţia operei de către Wagner merg mai departe de aceste practici consacrate, chiar dacă el nu e întotdeauna coerent sau consecvent.

Pentru cuplarea sterilă, caracteristică pentru relaţia tradiţională dintre libretist şi compozitor,Wagner prezintă o alternativă. Poetul (masculin) dispune de o cunoaştere intimă a uscatului, iar muzicianul (feminin) se simte acasă pe mări şi oceane; ei trebuie să se întâlnească pentru a-şi împărtăşi cunoştinţele astfel încât în cele din urmă poetul să se simtă la fel de acasă pe mare precum compozitorul pe uscat. Ca urmare, „ei se contopesc, deoarece fiecare din ei cunoaşte şi simte ceea ce cunoaşte şi simte celălalt. Poetul a devenit muzician, iar muzicianul a devenit poet. Acum sunt amândoi artişti compleţi (perfecţi)”.

Discursul androgin al lui Wagner aminteşte de tropii care au cunoscut o dezvoltare la sfârşitul secolului al optsprezecelea, când muzica instrumentală, codificată înainte drept feminină, a suferit o operaţie de „schimbare de sex”. Cu toate acestea, deşi anumite aspecte ale a muzicii erau codificate drept masculine (modulaţiile, densitatea armonică etc.) răspunsul emoţional la muzica instrumentală a rămas o calitate feminină. Astfel, „artistul mare era bărbatul feminin”.

***

Deși și-a scris întotdeauna singur libretele, Wagner n-a avut, în viața civilă, nici urmă de spirit androgin. Mai jos, fotografia cuplului Richard şi Cosima Wagner la doi ani de la căsătorie (1872). Privirea tip her master’s voice a Cosimei e tulburătoare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s