Verlaine, „parșiv cu tot cu boașe”

Mă întreb dacă e vreun poet care să nu se fi dedat, fie doar și accidental, la scrieri (așa-zise) pornografice – ca joc al limbii, ca expresie mereu ludic-rudimentară, parcă de factură populară – de altfel, în buna tradiție a lui Villon. Blazoanele anatomiei feminine ale Renașterii franceze sunt scrise astfel (o mostră aici, în traducerea lui Foarță, care potențează ritmul ăsta excesiv jucăuș), iar poezia românească pornografică de asemenea – mă gândesc, de pildă, la Eminescu (Privesc cu lament luna / Și soarele-l indic), elegant totuși, sau, mai încoace, la Brumaru sau, „și mai rău” – în stil frivol, facil, „cu poante” – la Dinescu (poate doar Hoitul lui Baudelaire să ne amintească de un alt tip de retorică a corpului sexual). Dar, în fine, iată câteva bucăți sănătoase și obraznice din Paul Verlaine:

Fete (II)

Bețivă până cazi pe prag
De cât rachiu ți-ai tot turnat
Faci voce groasă, a bărbat
Și-așa îmi place să ți-o trag.

Femeie însă! Asta e!
Ne pierdem capul și-ntr-un gest,
Ne futem cu ce-avem de rest
Până ia foc și sângele.

De cum se-arată sumețiți,
Cu greu, perechea ta de sâni
Pe sub cămașă ți-o aduni;
Bine le-ar fi doar dezveliți.

O gură-ncheie, pofticioasă,
La capăt, pântecul întins.
Spune că sosul s-a prelins.
Pentru ce pește, la ce masă?
_____________
Doamnei ***

Acolo în despicătură,
Știuleții lasă cocoloașe.
Oricare el ți-e pe măsură,
Și-al meu, parșiv cu tot cu boașe.

Iar când te ling și când ți-o vâr,
Mi-ar fi plăcut să te sfiești,
Nu să sucești așa din cur
Dar bine-i, Doamne, așa cum ești!

Și pizda ca un pui de urs
Cu blana linsă, înspicat,
Suge din sfârcul ce mi-a curs,
De perii ei când m-am frecat.

(fragmente din volumul Femmes, 1892, traducere de Iana Maravis)

2 comments

  1. Laura

    Bine, dar Eminescu nu e intotdeauna asa subtil si asa… indicial. Banuiesc ca stii de Spovedanie (http://www.wattpad.com/67970-mihai-eminescu-spovedanie) si alte alea.

    Dar revenind la calamburul cu pricina, ma mira sa-l gasesc la Eminescu, fiindca eu il descoperisem prima data la Dinescu, intr-o poezie numita cu gratie “moby dick” –

    “mesajul fin pe care ti-l indic
    in seara cotropita de petunii
    te rog sa-l pui degraba intr-un plic
    ca sa mor eu si sa mai moara unii.
    sa nu te plangi ca nu-ntelegi ce-am zis
    ci cauta-l mai bine intre fuste,
    carliontat si vanat si proscris
    sub ghilotina buzelor auguste.
    de n-o sa poti vin eu sa ti-l culeg
    din golfuletul dalb si chiar pe bune
    o sa-mi infig harponul de norveg
    in chitul cufundat in goliciune.”

    In fine, am citat-o integral pentru acuratete, drept e ca ar fi fost si mai fin fara ultimele 4 versuri, cam redundante si libidinoase, si cu adevarat subtil fara ultimele 6 versuri, adica numai prima jumate. Daca iei doar partea aia si calamburul in discutie, e realizat ceva mai inteligent decat in postuma eminesciana, unde pare mai degraba experiment sau descoperire accidentala. Totusi, ma intreb [de aia am si scris comentariul asta si am citat] daca e intertext sau e doar coincidenta. Tind sa cred ca a doua, desi sunt mari sanse ca Dinescu sa fi stiut, din carti sau anecdote, versurile astea din Eminescu. Daca e, cum cred eu, coincidenta, e clar ca limba romana predispune la astfel de porcosenii voluntare si involuntare.

    Si daca tot ma lungii la vorba, uite ca mi-am amintit de o situatie si mai trista in care tu, om serios si vrand sa vorbesti despre lucruri nepidosnice, te trezesti acuzat de diverse orori verbale. De pilda, zabovind cu mare drag si interes asupra paginilor pline de intelepciune ale marelui purtator al adevarului, ziarul comunist Contemporanul din anul de glorie 1947, imi cad ochii, printre altele, pe articolele despre cum se scrie corect, in care diversi scriitori sunt pusi la zid pentru greselile lor gramaticale, de la dezacorduri pana la virgule scapate [care, ironic, abunda tocmai in Contemporanul] si exprimari improprii. Si am onoarea cu aceasta ocazie sa descopar ca exista greseli la care nici cu gandul nu gandesti. De pilda, in banala fraza “in timpul acela jeny plecase la tara sa-si viziteze mosia” [aproximez, n-am notat fraza precis], te poti intalni la o lectura atenta cu o adevarata atrocitate a limbajului, porcos si corupator prin natura lui, chiar la adapostul naivitatii distrate a autoarei, sau, folosind cuvintele redactorului cu pricina, o “cacofonie oribila”. Stau eu si cuget asupra frazei numarand c-urile si apoi orice alte consoane identice dizgratios invecinate, ca in sfarsit sa primesc explicatia: suava romanciera ar fi trebuit sa spuna “in acest timp”, si nicidecum “in timpul acesta”, sintagma care citita rapid [sau maniacal?…] da nastere numitei cacofonii oribile. Episod care m-a bucurat nespus, fiindca de-acum stiu si eu cum pot injura ramanand totusi o domnisoara delicata. De pilda cand ma supar pe cineva, as putea sa-i soptesc aproape proustian, sau macar à la Matei Caragiale: “mai da timpul acela-n urma de poti”. Nu stiu daca e chiar de ras, fiindca de cand am constientizat scarnavia expresiei, a devenit greu s-o rostesc chiar si in contexte neutre. Asta ca dovada ca limbajul e de fapt inocent pana venim noi sa-l tabuizam. Cam atat, ca am depasit spatiul.

  2. da, stiu spovedania & co., care suna exact a balade populare (porno), neaose, cu haz si pofta de cuvinte. sunt poezii care trebuie citite cu voce tare, in ritm sustinut, dintr-o rasuflare – tocmai pt ca mizeaza pe jocuri de sonoritati. dar am ales totusi versul cu ‘lament’, ca e acolo nu doar joaca gratuita si perversa – cum vrei s-o numesti -, ci si amprenta stilului eminescian.

    cat despre constructiile de tipul ‘-l indic’, ‘timpul/nisipul acela’ etc., nu cred nici ca-s intertext, nici coincidente, ci mai degraba apartin unui soi de recuzita prozodica – probabil in mare parte clasicizata, ca sa zic asa – pe care o au cam toti poetii, cel putin cu nitel talent si, evident, gustul pentru rime. le vad ca pe niste artificii lingvistice, poante, smecherii care circula si care inevitabil ii ies imediat in evidenta, din aparenta neutralitate si ‘cumintenie’ a limbii, unui om preocupat de reteaua dintre cuvinte si sonoritatile lor. ‘privesc cu lament luna’ mi se pare totusi o inovatie teribila in limba – si in contextul expresiei erotice, desigur :)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: