Sexualitatea ca boală cu transmitere sexuală

[eseu publicat de Jean Baudrillard în Libération (1995); traducerea îmi aparţine]

Undeva în New England, nu departe de Dartmouth College, mai există sate de shakeri. În conformitate cu regulamentul religios al acestei secte, bărbaţii şi femeile trăiesc separat şi nu se reproduc (lumea fiind un loc al pierzaniei, e inutil să fie regenerată; se aşteaptă cu interes Judecata de Apoi). Dar campusul din apropiere – care, ca şi celelalte campusuri din America, fusese un avanpost al eliberării sexuale – se află acum în aceeaşi situaţie: sexele nu se mai ating, nu se mai freacă unul de altul; seducţia a dispărut. Fără nicio discriminare sau interdicţie specială, bărbaţii şi femeile trăiesc, sub semnul sau sub ameninţarea hărţuirii sexuale, în acelaşi regim de apartheid care se întâlneşte la shakeri. Obsesia legată de sida a facilitat fără îndoială acest exil benevol al sexualităţii, deşi nu a existat niciodată o relaţie cauză-efect: sida poate fi doar efectul obscur al unei revolte împotriva sexului ce izbucnise cu mult înainte de răspândirea bolii. Se pare că însăşi sexualitatea ar fi în joc, ca şi cum fiecare sex ar fi deja cotropit de o boală cu transmitere sexuala care ar fi el însuşi.

Există o frică de sida şi, de asemenea, o frică de sex ca atare – frica de a nu fi contaminaţi cu microbul unei mari pasiuni, seducţii sau responsabilităţi. Din nou, bărbatul a fost cel mai adânc afectat de această obsesie negatoare a sexului; pe punctul de a se retrage complet din jocul sexual, exasperat de riscul pe care e forţat să-l accepte, probabil epuizat de lunga epocă istorică în care îşi asumase rolul dominant. Rol pe care feminismul şi emanciparea femeilor i l-au retras, cel puţin de jure (şi, în bună parte, de facto). Dar lucrurile sunt mai complicate, pentru că masculul care a fost emasculat în această manieră şi deposedat de putere a profitat de situaţia creată pentru a se retrage şi a se face nevăzut, abandonând masca falică a unei puteri devenite periculoase.

Iată deci triumful paradoxal al mişcării feministe: reuşind poate prea bine să-şi atingă scopul, forţează acum femeia să asiste la o (întrucâtva strategica şi defensivă) retragere a bărbatului de pe câmpul de luptă. În bizara configuraţie creată, femeia nu mai contestă puterea bărbatului ci este nemulţumită de slăbiciunea acestuia. Dezertarea lui alimentează o insatisfacţie profundă, pe care impasul eliberării sexuale – care s-a realizat în defavoarea tuturor – o generează şi care se exprimă, contradictoriu, în fantasma hărţuirii sexuale. Un scenariu foarte diferit de acela al feminismului tradiţional; femeile nu mai sunt alienate de lumea bărbaţilor ci sunt deposedate de un principiu masculin, deposedate de iluzia vitală a celuilalt, prin urmare şi de propria lor iluzie, de nevoile şi de privilegiile lor feminine. Acelaşi impuls subîntinde şi ura tainică a copiilor împotriva părinţilor, care nu mai doresc să-şi asume rolul de părinţi, profitând de emanciparea copiilor pentru a se elibera ei înşişi ca părinţi şi a renunţa la un rol prea dificil. Nu mai asistăm la violenţa copiilor împotriva ordinii părinteşti ci la ura copiilor deposedaţi de statutul şi de rolul lor specific. Cel care se eliberează este celălalt. Această diminuare a principiului masculin pare să fi afectat şi fondul biologic al fiinţei; studii recente semnalează o diminuare a spermatozoizilor în lichidul seminal; mai grav, un declin al Voinţei lor de Putere: spermatozoizii nu se mai lansează în marea aventura a fecundării ovulului. Competiţia a dispărut. Evită oare, şi ei, responsabilitatea? Trebuie să remarcăm aici un fenomen analog aceluia din universul sexual vizibil, unde reticenţa în asumarea rolurilor şi teroarea deprimantă practicată de sexul feminin au câştig de cauză. E oare efectul secundar al interzicerii hărţuirii – asaltul spermatozoizilor fiind cea mai primitivă formă de hărţuire sexuală?

În ciuda aparenţelor, această repliere sexuală nu e produsul unei noi prohibiţii de natură religioasă sau morală. Prohibiţiile şi inhibiţiile au dispărut demult; iar femeile care, pentru a rememora violurile, decorează campusurile cu panglici mov (astfel încât fiecare femeie violată, sau ameninţată cu violul, sau visând să fie violată marchează public amintirea crimei, la fel cum, în Statele Unite, panglicile galbene se folosesc pentru a păstra vie amintirea bărbaţilor care se duc să lupte în Războiul din Golf), reprezentante ale unei noi ordini simultan agresive şi autovictimizante, nu sunt victime ale expunerii indecente. Dincolo de toate acestea ghicim mai degrabă o nostalgie a interdicţiei – sau o nostalgie pentru orice aduce, cât de cât, a interdicţie – reacţie reflexă împotriva unei liberalizări a moravurilor sexuale şi a unei banalizări a sexualităţii percepute ca fiind mai primejdioase decât cenzura tradiţională (care permitea cel puţin transgresiunea). O nevoie de interdicţie (de limite, de reguli, de obligaţii) pe care o putem interpreta oricum, şi în primul rând negativ, din perspectivă psihologică şi politică, din perspectiva eliberării şi a progresului – dar care poate constitui apărarea instinctivă a speciei atunci când funcţia sa sexuală e ameninţată de propria emancipare şi împlinire.

Hărţuirea sexuală (obsesia legată de ea şi de sida) ca vicleşug al speciei menit să reînvie teama de sexualitate, în particular ca vicleşug al femeii menit să reînvie dorinţa (dorinţa bărbatului, dar poate şi a ei)? Strategie foarte simplă (fatală în cazul sida) de a schimba sexul în ceva diferit de banalul episod fără consecinţe [séquence sans conséquence] care a devenit astăzi; toate formele de eliberare sexuală – inclusiv contracepţia* – conducând în cele din urmă spre o ‘entropie erotica’. (Sloterdijk).

Astfel încât – ura născută din deziluzie urmând violenţei eliberatoare şi nevoia de interdicţie urmând problematicei anulări a tuturor interdicţiilor – asistăm la un soi de revizionism sentimental, familial, politic, moral, care astăzi câştigă teren pretutindeni. Acest val reacţionar, anulând cuceririle eliberatoare ale secolului XX, se exprimă de asemenea în declinul sexualităţii. Dacă până nu demult credeam că libertatea, dorinţa, plăcerea, iubirea ar fi diseminabile prin sex, astăzi sexul disemineaza ură, deziluzie, neîncredere şi resentiment. Această polemică a hărţuirii este subîntinsă de o formă contemporană a ‘desublimării represive’ despre care vorbea Marcuse – anularea interdicţiilor şi a refulărilor conducând la instaurarea unui nou sistem de represiune şi control. Fenomenul, care s-ar putea numi la fel de bine ‘resublimare depresivă’, conduce la un nou fundamentalism, moral dacă nu religios, şi în orice caz ascuns în spatele fantasmelor despre viol şi hărţuire, la un integrism asexual în cadrul căruia sexul devine, pentru bărbat, obsesia aproape ireală a unei funcţii deja dispărute, care nu se mai poate exercita decât prin fantasme violatoare, iar pentru femeie devine instrument de şantaj.

Colectiv şi subiectiv parcurgem o dureroasă tranziţie, deşteptându-ne în cele din urma din ceea ce nu a fost, poate, decât o iluzie a progresului şi a eliberării (inclusiv sexuale). Din păcate nu cunoaştem nimic despre planurile speciei (nu ştim nici măcar dacă ele există). Speciile animale reacţionează la situaţii de criză, foamete şi suprapopulare prin abstinenţă şi sterilitate. Poate că noi reacţionăm identic–şi asta fără legătura cu vreo ideologie sau intenţie subiectivă–confruntaţi cu o situaţie opusă, de libertate, plenitudine şi ‘desublimare’ pe care, nemaiîntâlnindu-le în trecutul speciei, le percepem ca agonizante şi inumane. Valul de ură declanşat de problema hărţuirii poate mărturisi, în fond, căinţa pentru individualismul nostru şi pentru libertatea dorinţei, cucerite cu greu, pe care trebuie să le ispăşim printr-o nouă servitute. Nu cumva servitutea, prostia şi resemnarea sunt pe cale să devină boli cu transmitere sexuală?

_____

*Regăsim aici, pe altă cale, shakerii şi refuzul lor de a se reproduce. Căci ceea ce într-o ordine tradiţională funcţiona ca eliberare şi transgresiune (contracepţia) îşi modifică sensul într-o lume care evoluează tot mai mult în direcţia reproducerii asexuate. Sexul fără reproducere deschide drumul reproducerii fără sex şi ceea ce era odată libertate de alegere devine control exercitat de sistem.

2 thoughts on “Sexualitatea ca boală cu transmitere sexuală

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s