Despre adulter (cu Betrand Russell)

“…lecherous, salacious, libidinous, lustful, venerous, erotomaniac, aphrodisiac, atheistic, irreverent, narrow-minded, untruthful and bereft of moral fibre” – asta spunea un avocat al acuzării american despre cărţile lui Russel într-un proces care i se intentase acestuia în New York, în urma cărui proces, de fapt, i se interzisese să predea la unul dintre colegiile oraşului, caz foarte interesant, care indignase deopotrivă comunitatea religioasă, consilieri ai primăriei, membrii ai Senatului, oameni din presă şi despre care găsiţi mai multe informaţii aici. Enumeraţia iniţială se referea cel mai probabil la cartea (Marriage and Morals) din care am scos fragmentul de mai jos:

* * *

Adultery in itself should not, to my mind, be a ground of divorce. Unless people are restrained by inhibitions or strong moral scruples, it is very unlikely that they will go through life without occasionally having strong impulses to adultery. But such impulses do not by any means necessarily imply that the marriage no longer serves its purpose. There may still be ardent  affection between husband and wife, and every desire that the marriage should continue. Suppose, for example, that a man has to be away from home on business for a number of months  on end. If he is physically vigorous, he will find it difficult to remain continent throughout this  time, however fond he may be of his wife. The same will apply to his wife, if she is not entirely  convinced of the correctness of conventional morality. Infidelity in such circumstances ought to form no barrier whatever to subsequent happiness, and in fact it does not, where the husband and wife do not consider it necessary to indulge in melo-dramatic orgies of jealousy. We may go  farther, and say that each party should be able to put up with such temporary fancies as are always liable to occur, provided the underlying affection remains intact. The psychology of  adultery has been falsified by conventional morals, which assume, in monogamous countries,  that attraction to one person cannot co-exist with a serious affection for another. Everybody knows that this is untrue, yet every-body is liable, under the influence of jealousy, to fall back  upon this untrue theory, and make mountains out of molehills. Adultery, therefore, is no good ground for divorce, except when it involves a deliberate preference for another person, on the whole, to the husband or the wife, as the case may be.

Mâncărici

Pentru curioși, asceți, libertini, gurmanzi, visători, pofticioși și alchimiști, ora25 și Günter Grass ne prepară azi licori și bucate minunate. Înfruptați-vă cu nerușinare!

Ca steluţele de grăsime din supa de găină bătrână, aşa răsare saţul deasupra foamei, din reţetele celor unprezece bucătărese, afrodisiace pentru unii, inhibitoare – sper – pentru alţii, lunecând prin spumiera feministelor, ştergând nemilos de pe faţa pieptul pământului cel de-al treilea sân, înţărcând matriarhatul, oploşindu-se pe sub rase dominicane dăruite cu viziuni întăritoare, ţâşnind din peniţa poetului pătruns de muză, mânjind feţele de masă ale comitetelor centrale şi antimisele de prin altare, înmuind dosurile scrobite şi parfumate cu levănţică şi lăsând în urmă dâre olfactive de largă respiraţie ihtiologică.

* * *

“Când ficatul se sfrijea pe jar,
capetele de vier se coceau în lut,
când peştii înşiraţi pe creanga verde
sau maţele umplute se îngropau în cenuşă,
când slănina sfârâia pe pietre încinse
şi sângele bătut se făcea turtă,
focul a învins crudul”.

“Ia douăsprezece, chiar şaptesprezece, creste de cocoş, înmoaie-le în lapte cald până se desprinde uşor piele de pe ele, clăteşte-le cu apă rece ca să dispară roşeaţa şi să se facă uimitor de albe, stropeşte-le cu zeamă de lămâie, tăvăleşte crestele prin ou bătut, prăjeşte-le scurt pe ambele feţe şi serveşte-le pe felii de ţelină înăbuşite în unt oricărui bărbătuş căruia, cum pe-atunci mie, îi vine greu să-şi ţină ţeapăn mădularul şi să fie bărbat cocoş, chiar dacă există destule motive se lase căpşorul în jos”.

“Carne aţoasă premestecată.
Tocată, dacă-i prea tare.
Sărutarea ei hrăneşte.
Aşa călătoresc păstrăvii prăjiţi, măslinele,
şi nucile, miezul sâmburelui de prună,
sfărâmat în măselele ei,
pâinea neagră clătită în înghiţitura de bere,
un bob de piper întreg
şi brânza fermentată, pe care încă o mai mărunţeşte în sărut.
Odată am făcut schimb de porumbei;
chiar şi osicioarele.
Când Agnes, bucătăreasa,
l-a sărutat pe poetul Opitz muribund,
el a luat în călătorie un vârf de sparanghel.”

“De Paşti am jupuit limbi de miel – evanghelice,
catolice – ca şi sufletul meu păcătos.
Şi în noiembrie, când am jumulit gâşte,
Am suflat penele, puful,
ca să rămână ziua suspendată în aer.
Ea avea dimensiunile catedralei Sfânta Maria,
totuşi niciodată nu trăgea un curent mistic,
în ea n-a fost niciodată frig.
Ah, culcuşul ei mirosind a lapte de capră,
Cu muşte căzute în el.
Captiv în mirosul ei de grajd.
Sânul ei era leagăn”.

“Leneşă la pat şi harnică numai la flagelare, veselă numai în relaţia cu penitenţii vagabonzi şi alţi beţivani zdrenţăroşi, dar practică şi inventivă în bucătăria ei de post originală. Ah, terciul ei de mană cu măcriş! Ah, heringul ei de Scania! Ah, mazărea ei cenuşie, numită peluşcă! Ah, icrele ei de cod, pe lipii de hrişcă! Ah, brânza ei cu verdeţuri!”

“Cine vrea să repete felurile ei, de exemplu, sturzii cu cap cenuşiu, trebuie să învelească păsărelele în felii subţiri de slănină, să le umple cu ficăţelul micuţ şi cu boabe de ienupăr cât trebuie, să frigă jumătatea de duzină în frigare pe jar de mangal, dar să nu invite iubitori de animale. Chiar şi mie, călugărul franciscan fugar, mi-a părut rău pentru păsărelele gustoase când Grasa-Gret le-a fript, imitând în acelaşi timp strigătul păsărilor: de exemplu behăitul becaţelor, care face ca aceste păsări de baltă să fie numite şi caprele cerului”.

 „Calcanul” – Günter Grass

Dar noi când ne mai batem nevestele? (aka the secret life of Arabia)

Recunosc că, în general, îmi suprim primul impuls. Devin sceptic şi evaziv tocmai atunci când ar trebui să simt o dreaptă indignare luându-mă pe sus. Când vântul indignării începe să bată pe deasupra ei, bărcuţa mea morală rămâne în port. Refuză, pur şi simplu, să-şi întindă pânzele şi s-o ia din loc. Ca şi pe hărţile antice, ornamentate cu gravuri, îmi imaginez că vântul indignării e pufăit de o feministă germană. Pasiunea cu care predică ayatolahu’ ăsta mi se pare senzaţională. Aşadar, domnilor, noi când ne mai batem nevestele?

(sfatul DJ-ului: rulaţi ambele clipuri deodată)

Fete bine păzite

(Re)deschid azi subiectul suculent pe care îl reprezintă Viena sfârşitului de secol XIX. În cunoscuta sa scriere memorialistică, Lumea de ieri, Stefan Zweig evocă educaţia sexuală a tinerelor fete sau mai degrabă lipsa acesteia (traducerea este a lui Ion Nastasia):

* * *

Se impusese, aşadar, în epoca dinainte de Freud consensul cu putere de axiomă că o persoană de gen femi­nin n-are niciun fel de dorinţe trupeşti atâta timp cât nu este zgândărită de un bărbat, lucru care, evident, oficial era permis numai în căsnicie. Dar cum atmosfera — în special la Viena — era şi în vremurile acelea austere plină de microbii periculoşi ai erosului, o fată de familie bună trebuia, de la naştere şi până în ziua când se întorcea cu soţul ei de la altar,  să trăiască într-un mediu complet sterilizat. Pentru a fi ferite de ispite, tinerele fete nu erau nici o clipă lăsate singure. Li se punea o guvernantă care le purta de grijă ca nu cumva — doamne fereşte ! — să facă vreun pas nesupravegheat dincolo de pragul casei, erau duse şi tot aşa aduse de la şcoală, de la ora de dans, de la ora de muzică. Se controla orice carte pe care-o citeau şi, mai ales, li se dădea tinerelor fete să aibă tot timpul de făcut câte ceva, pentru a le abate de la nişte even­tuale gânduri periculoase. Ele trebuiau să exerseze la pian şi să înveţe să cânte şi să danseze, să înveţe limbi străine şi istoria artei şi istoria literaturii, erau cultivate şi supra cultivate. Dar în timp ce li se dădea educaţia şi cultura cea mai aleasă cu putinţă, se păstra totodată vie preocuparea îngrijorată de-a le ţine, în ce priveşte lucrurile naturale, într-o ignoranţă pe care noi azi nici cu ghidul n-o putem gândi. O tânără fată de familie bună n-avea voie să aibă niciun fel de idee despre forma corpului bărbătesc, nici să ştie cum sunt aduşi copiii pe lume, căci „îngerul” trebuia să rămână pur trupeşte cât şi sufleteşte în vederea căsă­toriei. „Bine educată” echivala pe-atunci întru totul la o tânără fată cu a fi străină de viaţă; şi această inaderenţă la viaţă le-a rămas uneori femeilor acelui timp până la sfârșitul zilelor. Şi astăzi mă mai amuză povestea grotescă a unei mătuși de-a mea care în noaptea nunţii pe la ora unu a reapărut intempestiv în locuinţa părinţilor ei, susţinând că ea nu mai vrea să-l vadă niciodată pe omul acela îngrozitor căruia i-a fost dată de soţie,  că e un dement şi un monstru, pentru că a încercat cu tot dina­dinsul s-o dezbrace. Şi că numai cu mare greutate a putut să se salveze din braţele unui om cu porniri din acelea, vizibil patologice.

* * *

Să nu uităm, obiceiul de a lăsa fetele nubile să iasă în lume doar însoţite de o femeie mai în vârstă joacă un rol important şi în Die Meistersinger von Nürnberg, unde Eva Pogner nu-şi poate vedea iubitul, pe Walther von Stolzing, decât în prezenţa Magdalenei, doica de încredere. Pe la începutul secolului XX practica mai exista în Imperiul Austro-Ungar, ne relatează Albert Szent-Györgyi, descoperitorul vitaminei C şi laureat Nobel, în volumul de amintiri apărut la noi sub titlul pionieresc de Pledoarie pentru viaţă.

Medicamentul miraculos

Bucurați-vă împreună cu noi și aduceți laudă Creației: de Valentine’s Day publicăm textul unui samurai. E vorba despre deschiderea norei, pentru a obține embrionul uscat.

***

În dorința de a deveni asemeni zeilor, oamenii au căutat acel nectar divin, înțeles mai târziu ca un elixir, sau au căutat acel potir sfânt care avea rolul de a transforma apa în ceea ce frumoasele noastre basme descriu ca „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Unul dintre cele mai vechi mituri, cel al lui Ghilgameș, ne înfățișează pe lângă vitejiile lui și căutarea leacului care ar putea să-l învie pe prietenul său Enkidu – fost dușman. Dar mitologia lumii merge mai departe și ne aduce aminte situația celor care încercau, prin diverse metode, să descopere acest panaceu universal, unii dintre acești medici-vraci, plătind cu viața nereușitele lor.

Farmacopeea mediteraneană este vastă și cărțile ce s-au păstrat din vremuri antice ne arată diferite leacuri, obținerea și chiar păstrarea acestora. Plinius a strâns într-o colecție impresionantă, numită Historia Naturalis date impresionante, culese și din alte cărți ale acelor vremuri, despre tot ceea ce înseamnă viața trăită de către semenii lui, de la agricultură și până la alimentație, dar și medicamentație, care, aceasta din urmă, nu este prea diferită în modul ei de obținere față de vremurile pe care le trăim acum, doar tehnologia s-a schimbat.

Ultima descoperire în domeniul prelungirii vieții ar fi cea legată de celulele stem, descoperire care nici măcar nu este controversată, acceptată mai ales prin descifrarea lanțului ADN.

Următoarea povestire se leagă de multe, are înțelepciune, dar și multă disperare, este oarecum aceeași disperare pe care o au mulți în căutarea unui transplant sau a unui medicament miraculos.

***

Această povestire, care se petrece în 970, în vreme ce Sadamori servea ca guvernator al provinciei Tamba, îl descrie ca pe o brută cu inima de piatră și ca pe un nătărău.
În această poveste, despre care se spune că a fost relatată de o fiică a servitorului de încredere al lui Sadamori, Tate Morotada, Sadamori suferă de o rană infectată și trimite după un cunoscut vraci din Kyoto. După ce examinează rana, doctorul îl informează pe Sadamori:

Această rană necesită multă atenție și trebuie tratată cu un medicament numit embrion uscat. Acesta e cunoscut doar de puțini și devine din ce mai puțin eficient cu timpul. Trebuie să-l obțineți cât mai repede* [a se vedea nota autorului pe care am pus-o la sfârșit].
Doctorul plecă apoi, iar Sadamori îl chemă pe fiul lui, Korenobu, și îi spune diagnosticul, adăugând: În orice caz, am auzit că soția ta e însărcinată – adu-mi fetusul acela.

Korenobu este oripilat de ordinul tatălui său, dar nici nu știe cum să-l refuze. Cu toate acestea, decât să facă pregătiri pentru funeralii, după cum ordonase Sadamori, el îl vizitează pe doctor și îi explică înlăcrimat ce se întâmplase. Doctorul este de asemenea șocat de cerința lui Sadamori și promite să-l ajute pe Korenobu. El îl înfruntă deci pe Sadamori, care confirmă vesel că, într-adevăr planifica procurarea medicamentului necesar de la nepotul său nenăscut. Auzind aceasta, doctorul explică faptul că medicamentul nu se poate prepara de la o rudă de sânge și îl îndeamnă să găsească o altă soluție în cel mai scurt timp.

Frustrat, Sadamori se intereseazăde alte surse. Aflând că una dintre fetele de la bucătărie este însărcinată în șase luni, el ordonă ca fetusul să îi fie adus imediat. Dar când acesteia i se deschide burta, se descoperă că fetusul era de sex feminin și deci inutil, așa încât oamenii se descotorosesc de el. Cu toate acestea, textul informează cu precizie că în final un alt fetus a fost găsit și că guvernatorul a reușit să supraviețuiască.

Odată recuperat, Sadamori îl răsplătește pe doctor cu un cal și încă câteva daruri și îl trimite să îi pregătească cum se cuvine sosirea în Kyoto. Apoi îl chemă pe Korenobu și îi mărturisește că se teme pentru propria-i reputație, în cazul în care medicul ar fi răspândit zvonuri despre incidentul petrecut în capitală – după cum se prea putea să se întâmple.

În mod șocant, grija sa nu se îndreaptă către uciderea femeilor nevinovate care i-au oferit leacul necesar și nici măcar către intenția de a-și ucide nora, ci către faptul că suferea el însuși de o rană căpătată în luptă.

În capitală, explică el, am reputația de a fi un om pe care te poți bizui. Așa că se prea poate ca în curând să fiu trimis în Mutsu, pentru a înăbuși răscoala emishi de acolo. Dar nu ar fi anormal dacă oamenii m-ar bîrfi că am fost împușcat de unul sau de altul? [ eroare de traducere: am fost împușcat, sigur shot, shooting, se poate traduce și prin săgetare, tras cu săgeata, cu săgețile; eroarea va mai reveni ].

Decât să riște acest lucru, Sadamori îi ordonă fiului său să îl ucidă pe vraci. Korenobu răspunde cu calm că poate face aceasta deghizându-se în bandit și acostându-l pe drumul de întoarcere spre Kyoto. Apoi plecă, pregătindu-se în mod ostentativ pentru misiunea pe care o avea de îndeplinit.

În schimb, se duce direct la medic și îl avertizează despre ordinele lui Sadamori. Reasigurându-l pe omul speriat că nu a uitat de ajutorul său la salvarea soției și a copilului său, Korenobu îl instruiește să descalece și să meargă pe jos pînă trece de un anumit munte, lăsîndu-l pe ofițerul care urma să îl însoțească să călărească în locul lui. Medicul face precum i s-a spus și – aproape sigur, după cîte se pare – când perechea ajunge la trecătoare, apare un bandit și îl împușcă pe omul de pe cal.

Când Korenobu îi raportează tatălui său că doctorul a fost ucis, dar ofițerul însoțitor a scăpat, Sadamori este încântat de vești. Mai târziu însă descoperă că medicul este încă viu și îl cheamă pe Korenobu să dea socoteală.

Ca răspuns la întrebările tatălui său, Korenobu dă din umeri cu viclenie și răspunde: De unde puteam să știu că vraciul avea să călătorească pe jos, precum un slujitor? Eu am presupus că persoana călare era stăpânul și, ca atare, l-am ucis. Incapabil să combată această logică, Sadamori se înduplecă și se resemnează.

Textul concluzionează: faptul că Sadamori a dorit să deschidă burta nurorii sale însărcinate pentru a scoate fetusul evidențiază cruzimea și lipsa de rușine ale inimii sale. Ne putem întreba de ce naratorul nu exprimă nicio compasiune sau indignare vizavi de gestul lui Sadmori de a o ucide, complet fără rost, pe slujnica de la bucătărie sau pe femeia nefericită care i-a furnizat fetusul de care avea nevoie sau, dacă tot veni vorba, de uciderea de către Korenobu a însoțitorului medicului. În această lumină, povestea evidențiază suficient de multe aspecte legate de sensibilitatea nobililor din epoca Heian față de servitorii lor, ca și de reputația lui Sadamori față de posteritate.

*Embrionul uscat (în această relatare chigo hoshi, dar cunoscut și sub alte denumiri, respectiv, hoshi chigo, hoshi ko sau oroshi-taruko) era preparat dintr-un fetus masculin, avortat. Un text medical din secolul al XV-lea, Kinsō hiden jō, îl descrie ca remediu cel mai bun pentru tratarea oaselor, mușchilor, creierului sau viscerelor care suferiseră o traumă. Pentru dezbateri detailate cu privire la acest medicament-minune – inclusiv o traducerea a instrucțiunilor de preparare și aplicare, cuprinse în Kinsō hiden jō, – a se vedea Andrew E. Goble, Războaie și răni, p.321-324.

(Karl Friday, Primul samurai – Viața și legenda războinicului rebel Taira Masakado, ed. All, 2011, pag.190-192)

Sexul ca oțelul

În 1971, Reșița „romantică” (deși industrială) aniversa „200 de ani de foc nestins”, iar Adrian Păunescu se afla acolo să ia pulsul oțelarilor, aprigi bărbați, credeți-mă. Un singur neajuns totuși le tulbura voinica existență – chestiunea femeii:

Zeci de mii de femei vor să vină în orașul nostru, dar n-au unde. Să se facă, domnule, cumva, și să ni se dea locuri de muncă în oraș, să nu ne pustiim de tot. Femeile sunt necesare ca aerul. Uite, vedeți dvs., chiar la noi în uzină erau femei, dar din cauza automatizării nu mai sunt. Automatizarea a exclus femeile din uzină, dar nu și din familie.

„Care e răul cel mare al Reșiței?”, întreabă pervers Păunescu:

Puținătatea femeilor. Acum încă mai sunt. Dar prin ’47 trebuia să umbli cu lupa și cu binoclul ca să găsești o femeie. Încă nu li s-a găsit o soluție de viață și de activitate femeelor din Reșița. Dar ele au venit aici, pentru că oțelarii sunt oameni grozavi. Închipuiți-vă că se duc acasă cu 40 de grade în corp. Și au toți câte 3-4 copii, tocmai de căldura asta atât de mare.

(Interviu din Luceafărul, Nr. 37, 11 septembrie 1971)

Sfânta Treime ca ménage à trois

Dacă eşti marchiz, genial şi te cheamă Donatien vezi, trebuie să vezi, ceea ce este deopotrivă creştin şi pedagogic în actul sexual. O povestire întreagă (Institutorul filosof) din colecţia de poante şi schiţe numită Decameronul franţuzesc. Cine o fi Sfântul Duh, oare?

* * *

Dintre toate ştiinţele pe care le băgăm în capul copilului cînd ne ostenim cu educaţia lui, tainele creştinismului, de care nu ne îndoim că reprezintă una dintre cele mai desăvîrşite părţi ale educaţiei, nu sînt totuşi, cele care pot fi înghiţite cu cea mai mare uşurinţă de un spirit tînăr. De pildă, ca să-l îndupleci să creadă pe un tînăr de paisprezece sau de cincisprezece ani că Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul nu sînt decît o persoană, că Fiul este consubstanţial Tatălui şi Tatăl Fiului, etc, toate acestea, de care e nevoie, totuşi, spre a fi fericit în viaţă, sînt mai greu de înţeles decît algebra, iar dacă vrem ca ele să fie pricepute, sîntem siliţi să ne folosim de anumite înfăţişări lumeşti, de anumite lămuriri materiale care, oricît de nelalocul lor ar fi, îl ajută pe tînăr să înţeleagă problema necunoscută.

- Părinte, spunea în fiecare zi micuţul conte institutorului său, vreau să vă asigur că consubstanţialitatea depăşeşte puterile mele de înţelegere, îmi este cu neputinţă să pricep cum două persoane sînt doar una, lămuriţi-mi pe îndelete această taină, vă rog fierbinte, sau cel puţin atît cît să o pricep şi eu.

Cuviinciosul părinte, doritor să izbîndească cu educaţia sa, mulţumit că va putea să-i înlesnească elevului său o înţelegere cum nu se poate mai plăcută a problemei, se gîndi la un mijloc destul de nostim de a înlătura greutăţile care îl nedumireau pe conte, şi acest mijloc, luat din natură, mai mult ca sigur că va da roade. El aduse o fetiţă, de treisprezece-paisprezece ani şi după ce o pregăti bine pe micuţă, o împreună cu tînărul său elev.

- Ei bine, îi spuse, acum, prietene, înţelegi taina consubstanţialităţii: ai priceput cu mai puţină osteneală că este cu putinţă ca două persoane să fie doar una ?

-  Oh, Dumnezeule, da, părinte, spuse cu aprindere încîntâtoarea făptură, înţeleg acum totul cu o uşurinţă pe care nu o bănuiam; nu mă mai mir că această taină face, cum se spune, atîta bucurie fiinţelor din ceruri, căci este foarte plăcut cînd doi se amăgesc că nu sînt decît unul.

Cîteva zile mai tîrziu, micuţul conte îl rugă pe institutorul său să facă o altă lecţie pentru că, aşa cum susţinea, ar mai fi încă ceva de neînţeles în această taină şi care nu ar putea fi lămurit decît sărbătorind-o încă o dată, aşa cum o mai făcuse. Binevoitorul părinte, pe care acest fapt îl mulţumise precum se pare la fel de mult ca şi pe elevul său, aduse din nou pe fetiţă şi lecţia începu, dar de data aceasta, părintele, tulburat mai ales de priveliştea desfătătoare pe care chipeşul conte de Nerceuil i-o înfăţişa consubstanţializîndu-se cu părtaşa lui, nu putu fi oprit de a fi al treilea în desluşirea pildei evanghelice, iar frumuseţile pe care mîinile sale le cutreierară pentru aceasta, în cele din urmă îl făcură să ardă de tot.

- Mi se pare că treaba merge prea repede, spuse Du Parquet, luînd în stăpînire şalele micuţului conte, sînteţi prea sprinteni în mişcări, ceea ce face ca împreunarea să nu fie strînsă, să nu arate prea bine figura tainei care se adevereşte aici… Dacă ne vom statornici, da, în acest fel, spuse pungaşul, dînd şcolarului ceea ce acesta dădea fetiţei.

-  Ah ! Oh, Dumnezeule, de ce îmi faceţi rău, părinte, spuse copilul, această slujbă mi se pare fără nici un rost; ce poate să-mi spună mai mult despre taina pe care o învăţăm?

- Ei, pe toţi dracii, spuse părintele, bolborosind de plăcere, nu vezi, dragă prietene, că te învăţ totul deodată ? Este Sfînta Treime, copilul meu… este Sfînta Treime, pe care astăzi ţi-o lămuresc, încă cinci sau şase lecţii asemănătoare şi vei ajunge doctor la Sorbona.

Postbărbaţi

Naşterea dorinţelor lichide, volumul din 2007 al Ruxandrei Cesereanu, este „în primul rând o carte despre bărbaţi, despre lumea, trupurile şi sufletele acestora”, dar şi despre sexualitatea lor, putem să adăugăm noi. Să recunoaştem că e un lucru mai rar într-o cultură care îşi face de lucru mai mult cu sexul femeiesc. Nucleul cărţii se numeşte Postbărbaţi şi e o adevărată tipologie formată din nu mai puţin de 108 portrete masculine. Construite pe tipicul informaţional temă-remă şi începute de cele mai multe ori, aproape anaforic, cu acelaşi cuvânt („el”), textele alcătuiesc o anatomo-fiziologie a sexului opus, cu tuşe pronunţat senzoriale. Iată cum arată postbărbatul 48:

   ***

El era surdo-mut şi avusese la viaţa lui doar o singură femeie, surdo-mută şi ea. Legătura durase o vreme, până când amândoi se săturaseră de muţenia şi surzenia lor îngroşată. Deveniseră aproape o singură făptură, ceea ce îi deranjase. Fiecare avea nevoie, de fapt, de un partener vorbitor de sex opus, chiar dacă nu limbarnic neapărat. Aveau nevoie de sunetele din pat, în timpul dragostei. Muţenia lor sexuală îi scotea din sărite, fiindcă îi teroriza de fapt. Ea îşi găsise până la urmă un bărbat care vorbea şi care o acceptase aşa cum este, tocmai fiindcă îşi dorea o femeie care să nu vorbească deloc. El, însă, surdo-mutul, rămăsese singur. Refuza să se masturbeze, fiindcă acest lucru i-ar fi accentuat singurătatea şi l-ar fi făcut şi mai mult să cadă în prăpastia muţeniei. Nu auzea nimic, nici pe Dumnezeu, nici dragostea care poate că pulsa undeva.

 ***

şi postbărbatul 100:

 El era un bărbat nevăzut, neauzit, nemirosit, neatins, negustat. Nu aveam cum să ajung la el nici măcar în somn, darmite în nesomn. Nu aveam cum să îi simt epiderma sau gura sau sexul sau părul sau mâinile şi degetele. Mai cu seamă degetele aş fi vrut să i le ating, să le conturez cu arătătorul meu, unul câte unul. Ar fi fost ca şi cum m-aş fi logodit cu fiecare deget de-al lui, de parcă în acel bărbat s-ar fi aflat zece bărbaţi diferiţi sau zece fraţi vitregi. Mă gândeam la degetele lui ca la nişte călătorii senzuale aparte, ca la nişte întrezărite şi râvnite insule ale paradisului. Fiindcă îmi închipuiam degetele acelea mişunând prin părul meu lung, de odinioară, sau scurt, de acum, tuns băieţeşte, trăgându-mă de păr. Chiar aşa, trăgându-mă de păr. Ar fi fost o atingere intensă şi aproape perfectă.

***

Carte inegală, cu unele lungimi plicticoase şi momente de evidentă înamorare a autoarei de propriul stil, Naşterea dorinţelor lichide ar merita citită măcar pentru postbărbaţii ei.

Laba musculoasă şi alte voluptăţi Belle Époque

Vă dezbrăcaţi, prindeţi o muscă grasă, îi rupeţi aripile, intraţi în cadă, scoateţi mădularul la suprafaţa apei, aşezaţi musca pe el.

Continuarea sună prea bine in limba lui Stéphane Mallarmé; nu o voi traduce.

La pauvre bestiole tourne autour, cherchant un terrain ferme, ayant toujours peur de se noyer; elle n’ose se jeter à l’eau, tant et si bien que son continuel chatouillement amène l’effusion du plaisir qui l’entraine vers la mort.

cliquez ici pour visualiser:

[sursa]

Isteria

Charcot și experimentele sale de la Salpêtrière au făcut (și sunt) istorie. El a „inventat” isteria (prin excelență feminină) și a pus-o în scenă (clasicele ”Tuesday lectures”), în spectacole grotesc-științifice – greu de stabilit exact proporțiile. Aici s-a format Freud și de-aici s-a desprins la rândul lui, înspăimântat. Corpul era un mister odios, iar genitalul cu atât mai mult:

* * *

One hundred and fifty-three epileptic attacks occurred that year. The rate of cure was estimated at 9.72 percent. Two hundred fifty-four women died in 1862 of “causes presumed to be due to insanity.” What exactly were these causes? Monsieur Husson compiled a total of sixty: thirty-eight physical causes (including masturbation, scrofula, blows and wounds, debauchery and licentiousness, cholera, erotomania, alcoholism, rape), twenty-one moral causes (including love, joy, “bad reading habits,” nostalgia, and misery), and one category that regrouped all the “unknown causes.” [...]

Then they got tangled up in all too subtle distinctions between causes that are far or nigh, specific or con-, per-, intercurrent, predisposing or determining, physical or psychic or moral, or imaginary or … Then Briquet admitted that this ragbag of causes was a little confusing. After that he didn’t have much more to say, but still alleged that if the hysteric “disposition” is not strictly “genital,” it is no less the effect of a “special mode of sensibility”—feminine sensibility, quite simply. Femininity: a causal ragbag, circulus vitiosus. 

Then came Charcot. The causes were reorganized into “agents provocateurs” and “predisposing factors,” with primacy granted, of course, to heredity. But even then, it was a great etiological ragbag: moral impressions, fears, the marvelous, exaggerated religious practices, epidemics, imitation, untimely experience of hypnotization, traumatism or nervous shocks, earthquakes and lightning, typhoid fever, pneumonia, scarlet fever, the flu, articular rheumatism, diabetes, impaludism, syphilis, chlorosis, overwork, hemorrhages, masturbation, venereal excesses; but also continence, intoxication, tobacco, camphor, certain professions, certain races, Israelites, and so on.

(Invention of Hysteria – Charcot and the Photographic Iconography of the Salpêtrière, Georges Didi-Huberman)

* * *

Și avem și un roman cu Salpêtrière, Charcot și a sa presă ovariană pentru potolirea crizelor, tânărul Freud, Marie Curie & Paul Curie, Blanche „isterica”, viitoarea sa asistentă, Jane Avril, tot „isterică”, pe care o găsim peste tot la Toulouse-Lautrec, după ce se „vindecă”, Strindberg venit și el într-o zi să vadă (cu răceală) istericele tăvălindu-se, în fine, un roman… cum să-i zic – despre isterie, radioactivitate și sexualitate, Cartea despre Blanche și Marie de Per Olov Enquist.

X de la Sex

[Adina, welcome again!]

Se vorbește în ultima vreme nu de existența unei cinematografii (și implicit a unui cinematograf) modern sau postmodern, ci terminologia s-a balonat, s-a hiperbolizat odată cu megatehnicizarea domeniului reieșind o paletă de termeni bombastici, megalomani, dar legitimi ca hiper-ultra-modern, inclusiv hiper-ultra-cinema. Este evidentă exemplificarea acestui exces ultra-modern la nivelul filmelor de acțiune, a francizelor, a transformerșilor, însă cum se manifestă ea la nivelul nepieritoarei industrii porno? Găsiți câteva răspunsuri orientative mai jos:

* * *

„În cinema, violența și sexul sunt supuse aceluiași destin extrem. Așa cum violența se desfașoară în mod hiperbolic, sexul e oferit la rându-i în spirala unui exces orgiastic. A ramas cu mult in urmă eliberarea sexuală a anilor post-1968, departe e senzualitatea soft cu pretenții șic din Emmanuelle, departe si pornografia șoc din Exibition. Acum e vremea democratizării, a legitimizării, a proliferării hard-ului. Gata cu filmul licențios de modă veche, rușinos, ascuns și destinat unui număr mic de spectatori; există acum un gen nou, cu actori profesioniști cunoscuți si recunoscuți (actori si actrițe hard) și vizând un public de masă: industria porno americană produce cam 10 000 de filme pe an și ele aduc un câștig financiar mai mare decât producția hollywoodiană. Și nu doar X, ci si XXX suprarealist, hipertrofic, prezentând practicile cele mai extreme ale gangbang-urilor și ale altor multipenetrări in prim-plan. După partea blestemată dragă lui Bataille, partea zoom-ului libidinal. Nu mai este vorba despre transgresiune, ci despre exacerbarea pură si nelimitată a organelor și a combinațiilor erotice. Excluderea radicală a sensului, a afectivului, a relaționarului: nu mai ramane decât hiper-ul. Din acest punct de vedere, filmul porno apare ca o ilustrare deosebit de emblematică a vremii hipercinematografului lăsat pradă dezlănțuirii maximaliste, concepției potrivit căreia totul poate fi arătat si văzut, conformă cu escaladarea postmoralistă a performativului și a sexului în exces.”

(extras din Ecranul global de Gilles Lipovetsky, Jean Serroy)

Prostituţie, zoofilie, prietenie (sex viewer)

Motto:

Lyde, who renders service to three men at one and the same time,

one over her belly, the other below, another from above, said:

“I let in arse-lover, cunt-lover, mouth-lover.

If you’re urgent, even if you get in alongside two others, don’t hold

back!” (Gallus, Antologia Greacă)

Bărbat cu prostituată în vârstă:

Punga de bani pe perete:

Bărbat vrând să bată o hetairă şi bărbat protestând:

Pişu de seară la hetaire:

Bărbat privind sub fusta unei prostituate:

Mângâieri:

Zoofilie:

Femeie oferind vin şi bunăvoinţă unui măgar:

Tot despre Lady Chatterley, de data asta cu Felix Aderca

Pentru că tot a venit vorba nu demult de Lady Chatterley, să ne amintim şi de scandalul stârnit în lumea literară românească a anilor 1930 de apariţia romanului Al doilea amant al Doamnei Chatterley. E un fel de continuare la Lady Chatterley’s Lover, scrisă de Felix Aderca, dar prezentată de acesta drept traducere dintr-un anume Clifford Moore. Scandalul care izbucneşte e comparabil cu cel provocat de apariţia traducerii romanului lui Lawrence. Cartea e iniţial confiscată şi face obiectul unui proces. Ne aflam de altfel în epoca ciocnirilor pe tema sexului şi pornografiei în literatură (a se vedea şi cazul Geo Bogza). În urma atacurilor violente la care este supus, Aderca plănuieşte o a doua ediţie, oarecum epurată de elementele care stârniseră indignare. Iată ce ne spune Mircea Anghelescu în Mistificţiuni:

* * *

Lângă acestea [articole denigratoare] se găsesc şi opinii care se pare că i-au dat de gândit autorului: „Dacă se va renunţa la cele câteva grosolănii care se văd de la distanţă cum sunt lipite pentru a fi în nota de scandal a primului amant şi mai ales că reclama făcută cu confiscarea întrece mult aşteptările…, atunci d. Aderca se va pomeni în braţe cu un roman din cele mai autentice”. Fapt este că, desigur stimulat de acest articol, Aderca îşi revede textul în spiritul unora dintre recomandările sale şi într-un exemplar din cartea tipărită – care se păstrează tot în arhiva scriitorului de la Biblioteca Academiei – face numeroase modificări, mai mari sau mai mici, dar fără a schimba în vreun fel structura romanului. Elimină pasajele mai apăsat scandaloase (de pildă, din primul capitol, două pagini cu texte precum: „bruscheţea şi violenţa poftelor Constanţei…, pofta bruscă, violentă, care să se mulţumească cu un falus anonim” etc.), sau modifică altele: „să fie mai îngăduitoare şi ea cu vulgaritatea grasă a bărbaţilor” în loc de „să dorească şi ea vulgaritatea grasă a bărbaţilor:, sau, în capitolul III: „Bărbatul… intră în femeie cu o hotărâre blândă…” înlocuit cu „În acea rustică îmbrăţişare…”. şi aşa mai departe!

De unde se vede şi că textul iniţial nu era nici pe departe atât de scandalos pe cât am crede, şi că Aderca trebuie să se fi speriat rău de corecţiile care i se aplicaseră. Oricum, o ediţie revăzută nu va apărea, iar Felix Aderca va publica în 1953 la Editura Cartea Rusă o biografie a lui Petru cel Mare pe care de data asta o va semna… Popov. Veniseră alte vremuri şi se cereau pseudonime pe măsură.

Tetracefalul cu ochi verzi

La ce mai pot servi astăzi, după decesul psihanalizei, nenumăratele cazuri fantastice înregistrate de freudieni, jungieni şi lacanieni în anii ei de glorie? Poate că, eliberate în sfârşit de orice pretenţie explicativă, vor fi strânse într-o carte imensă, cu magnifice ilustraţii de Salvador Dalí şi Gustave Moreau, pentru a alcătui cele O mie şi una de nopţi ale epocii noastre post-industriale.

…Blanche, în vârstă de 44 de ani, avea un delir fabulos: “Despre propriul corp: este tetracefalul cu ochi verzi. Drumul i-a fost deschis de sângele ei parfumat. La temperaturi înalte, pielea îi devine metalică şi se întăreşte, este atunci numai perle şi produce bijuterii. Părţile genitale sunt unice, deoarece există un pistil, ca la floare. Creierul ei este de patru ori mai puternic decât de obicei, iar ovarele mult mai rezistente. Este singura femeie din lume care nu trebuie să-şi facă toaleta”. Bolnava recunoaşte că se dedă la practici bizare, făcând o fiertură din sângele menstrual: “Beau din ea în fiecare zi, este o hrană întăritoare”. Când a fost adusă la secţie avea cu ea nişte flacoane închise ermetic, unul cu materii fecale, celălalt cu urină, ambele înfăşurate în bucăţi de stofă brodate în mod ciudat.

…Marcelle, învăţătoare erotomană de 34 de ani, se credea Ioana d’Arc şi dorea să regenereze Franta: “Eu fac să evolueze limba, spunea ea, căci trebuie să ne debarasăm de toate aceste forme vechi”. Cerea statului francez despăgubiri în valoare de 20 de milioane, pentru privaţiuni şi insatisfacţii sexuale şi intelectuale.

(Élisabeth Roudinesco – Lacan)

Elogiu imaginii sexuale

Vorbim de un roman extrem de rafinat într-ale erosului, conceput în principal din exploatarea și exacerbarea senzorialui (vizual, tactil), dublat în permanență de fantezie (erotică și estetică în același timp). Un mic paradis al sexului și al imaginii sexuale, al plăcerii privirii și imaginării și al cultului corpului:

* * *

Sexul meu este intact. Pot face dragoste cu condiția ca flăcăiandrul sau femeiușca ce-mi servește de partener să-mi dea voie să mă rânduiesc în așa fel încât furunculele mele să nu-i frece trupul, pentru că, dacă plesnesc, tâșnește din ele un puroi atât de împuțit și sufăr dureri atroce. Sunt deosebit de lasciv și, într-un anumit sens, s-ar putea spune că sunt un voluptuos. Este adevărat ca uneori mă încearcă nereușite sau umilitoarea ejaculare precoce. Dar, alteori, am orgasme prelungite și repetate care îmi dau senzația că sunt diafan și radios ca arhanghelul Gabriel. Scârba pe care o inspir ibovnicelor mele se schimbă în atracție, ba chiar în delir, o dată ce – cu ajutorul alcoolului sau al drogurilor întotdeauna – își înving precauția inițială și primesc să ne înlănțuim pe un pat. Muierile ajung chiar să mă iubească, iar băietanii să se depraveze cu hidoșenia mea. În adâncul sufletului, pe o femeie frumoasă o fascinează întotdeauna bestia, după cum dovedesc atâtea fabule precum și mitologiile, și se întâmplă rareori ca în inima unui tinerel înzorzonat să nu se cuibărească ceva pervers. Niciodată nu mi s-a tânguit vreun amant că ar fi fost așa. Ei și ele îmi mulțumesc că i-am îndrumat în rafinatele combinații ale monstruosului și în dorința care produce plăcere. Cu mine au învățat că totul este sau poate fi erogen și că, asociată cu amorul, funcția organică cea mai josnică, incluzându-le pe cele dinjos de pântece, se spiritualizează și înnobilează. Dansul gerunziilor care dănțuiesc cu mine – eructând, urinând, defecând – îi însoțește după aceea ca o melancolică amintire a vremurilor trecute, ca o cădere în jeg (ceva care pe toți îi ispitește, dar spre care puțini se încumetă să se îndrepte) făcută în compania mea.

(M.V. Llosa, Elogiu mamei vitrege, traducere Alma Maria Moldovan)

(De la imaginea asta, Francis Bacon – Cap I, 1948, pornește descrierea de mai sus, ca și alte fantezii, de la alte picturi. Deci, recomandată ar fi ediția ilustrată.)

Lady Chatterley, of course

Fără introducere, bănuiesc. Din cartea pe care colegele mele de generală o citeau pe ascuns.

They were both silent. Then he roused himself and said:
‘Yes, I do believe in something. I believe in being warmhearted. I believe especially in being warm-hearted in love, in fucking with a warm heart. I believe if men could fuck with warm hearts, and the women take it warm-heartedly, everything would come all right. It’s all this cold-hearted fucking that is death and idiocy.’
‘But you don’t fuck me cold-heartedly,’ she protested.
‘I don’t want to fuck you at all. My heart’s as cold as cold potatoes just now.’
‘Oh!’ she said, kissing him mockingly. `Let’s have them sautées.’ He laughed, and sat erect.
‘It’s a fact!’ he said. ‘Anything for a bit of warm-heartedness. But the women don’t like it. Even you don’t really like it. You like good, sharp, piercing cold-hearted fucking, and then pretending it’s all sugar. Where’s your tenderness for me? You’re as suspicious of me as a cat is of a dog. I tell you it takes two even to be tender and warm-hearted. You love fucking all right: but you want it to be called something grand and mysterious, just to flatter your own self-importance. Your own self-importance is more to you, fifty times more, than any man, or being together with a man.’

Avortul în Bucureştii anilor ’80

Atmosfera de libertate sexuală a ultimelor două decenii ne face uneori să uităm de intruziunea brutală în viaţa intimă practicată de statul comunist. Obsesia pentru sporirea cu orice preţ a natalităţii adusese, pe lângă naşterea unui însemnat număr de copii mai mult sau mai puţin doriţi (aşa-numiţii decreţei), restricţii draconice impuse avorturilor. Lumea se descurca cum putea. În volumul de istorie orală Anii ’80 şi bucureştenii găsim mărturii ale unora din cei care au trăit acele vremuri sinistre:

 Nu se găseau la noi aniticoncepţionale sau contraceptive sau… se găseau foarte rar. Ce să foloseşti? Ori calendarul care puteai să mai iei şi plasă aşa, sau, mă rog, alte metode din astea. Am auzit pe unele care… cu aspirine… Sau dacă cunoşteai la farmacie vreo farmacistă îţi făceau anticoncepţionale, le preparau. Acuma depinde cât de eficiente erau pentru persoane. Cât îşi dădea tipa interesul să le facă dozajul respectiv de chinină sau nu mai ştiu ce.

Iar astealaltele care veneau, babele, şi te trăgeau de uter şi nu mai ştiu ce era iarăşi… Deci era un control ginecologic, de exemplu, aceeaşi metodă, cu mana. Cu degetele prindea uterul şi cumva ciupea din uter dacă era sarcina mai mare şi cu cealaltă mână, tot la fel, apăsa pe zona respectivă şi maltrata acolo ceva, o chestie, nu ştiu, nu pot să-mi dau seama ce era, dar cert e că de multe ori dădea rezultate. Dar cea mai deasă metodă era chestia cu sonda. Sonda era un tub de perfuzie sau o sondă care se pune ca să poată să urineze. Sondele-sonde erau nişte chestii de plastic rotunde la un capăt şi cu o găurică puţin pe lateral pe unde să se poată scurge urina.

Erau unele care reuşeau să-şi facă singure, dar era un chin şi era, nu ştiu, şi foarte riscant şi aşa mai departe.

Mi-ar plăcea să cred stângăciile povestitoarei n-au stârnit râsul nimănui.

Guest Post: Preludiul prelungit la Lynch

Suntem întrebați, aproape în fiecare zi: de ce nu scrieți și despre erotismul cinematografic? Oare arta cinematografică nu merită să figureze pe blogul vostru elitist?
Ei bine, începând de astăzi vom găzdui posturile unei profesioniste: Adina va descifra pentru voi – în obscuritatea lascivă a cinematografului – urmele murdare ale dorinței.

* * *

Erotismul la David Lynch e o simulare (cu pretenții încă mistic-nedeslușite), un preludiu-prelungit care ia locul actului în sine, surclasându-l; prin asta Lynch nu ascunde sexul (poate doar gonadele), nu e nimic pudic în această simulare și disimulare, durata considerabilă a scenelor sale erotice (în Blue Velvet, Mulholland Drive) taxează eventuala interpretare pudică a lor și tocmai prin durata lor îl obligă pe observator să se convertească la voyeurism, așa cum se întâmplă cu omul din dulap în Blue Velvet.  Se pare că s-a dat o interpretare à la Emmanuel Levinas (alteritatea erotic mustrătoare la D. Lynch) după cum urmează:

Rita is particularly horrified by their discovery of the body in the dream narrative, Betty helps her disguise herself. The two women then share a bed and make love. Although deeply romantic, the scene is self-consciously cinematic. With references to the hallucinatory obsessive love story in Hitchcock’s Vertigo’s (1958), Rita’s hair is cut and covered by a peroxide blonde wig although removed before she gets into Betty’s bed. Betty comforts Rita: “You look like someone else”. Physical masks and transformations also of course allude to the artificiality, plasticity and phantasmic character of the actress. The double profile shot of the women is also a knowing nod to Bergman’s Persona (1967) with its erotic and weirdly symmetrical sisterly twinning.

The love scene moreover parodies female same-sex action in soft heterosexual male pornography. Lynch’s erotic portrait thus incorporates high and low cultural references. The particular focus on breasts expresses both a surreal and Hollywood fixation. Lesbianism even becomes a sexy joke as the young blonde Betty asks the brunette amnesiac Rita “Have you ever done this before ?” She responds “I don’t know… have you ?” However, the first time the women make love they engage in warm, romantic sex. Betty tells her : “I’m in love with you… I’m in love with you.” It also, however, represents a dream of erotic power which reproduces a masculinist Hollywood fantasy. In the dream narrative, Rita becomes the yielding, responsive lover of Betty. Her voluptuous, maternal body easily yields to a fascinated, enamoured Betty. Betty is therefore herself phallicised by Hollywood’s sexual fantasies and ideology.

(sursa)

Metafizica straponului

Iată un alt episod, poate chiar episodul esenţial, din Memoriile lui Giacomo Casanova. S-a scris pe larg, în ultima vreme, despre ideile înaintate, feministe, ale Cavalerului, ipoteză la modă care trebuie mânuită cu prudenţă; dacă este evident că femeile – sau Femeia – se află în centrul preocupărilor sale, fiind însăşi inima vie a lumii, nu e mai puţin adevărat că el se delimitează, împreună cu sexul său, de această lume, cu care întreţine raporturi complexe, intense, pe care o atacă şi o seduce permanent dar cu care nu se identifică niciodată.

– Nu era doar femeie! Theresa. Theresa-Bellino! Avea calităţi pe care nu le voi uita niciodată. Purta un penis artificial mulat perfect pe corp, un dispozitiv pe care, atunci când îmi permisese să-l întrevăd, îl confundasem cu un clitoris uriaş. Mai târziu, după ce am demascat-o, am fost încântaţi să ne jucăm cu acest mădular artificial, destrămând şi ţesând la loc iluzia. Era ceva profund satisfăcător în întâlnirea cu organul ei bărbătesc, cu toată ameninţarea potenţială şi asemănarea cu al meu, apoi în cucerirea lui şi în dezvăluirea vaginului ascuns. Acest joc mi-a confirmat că Universul este, în esenţă, feminin, şi că ameninţările pe care le afişează sunt doar o mască, la fel de uşor de înlăturat ca un penis fals. În orice caz, ne-am luptat, spuse Casanova.

– Cum adică, v-aţi luptat? În ce fel?

– Am reuşit să-i îndepărtez penisul lui Bellino înainte ca Bellino să-l îndepărteze pe al meu. Acesta, cred eu, este modelul tuturor bătăliilor pe care le-am purtat în lume. Lumea este o femeie – deghizată într-un războinic – care poartă un penis fals. Cu farmec şi curaj putem să-i înlăturam masca şi să scoatem la iveală frumuseţea şi bunătatea care îi sunt adevărata natură.

(preluat din romanul lui Andrei Codrescu, episodul poate fi regăsit în Memoriile Cavalerului)

Estetica și etica epilării

Teoreticieni ai secolului al XVIII-lea văd frumusețea în corpul dezbărat de acoperăminte (haine, văluri și păr), ce scoate la iveală acea “shell-like surface”, plăcută deopotrivă la vedere și atingere, o preferă pe Venus “naked” lui Venus “in furs” și revizitează mitul lui Baubo, cea care, arătându-și deodată vaginul pleșuv, ca o gură eliberată (non-dentata, de data asta!), o înveselește pe Demetra:

[...] for Hogarth the sphere must be considered “the most perfect idea” of beauty, itself understood as “a composed intricacy of form.” In his treatise [The Analysis of Beauty, 1753], Hogarth also comes around to discussing human hair. He views soft, flowing locks as delighting the human eye because they follow the ideal of the snakeline, while matted or shaggy hair represents an “excess” and would make consequently “the most disagreeable figure”: “because the eye would be perplex’d, and at a fault, and unable to trace such a confused number of uncomposed and entangled lines.”
Pubic hair represents an incarnation of such tangled unbeautiful hair – a conclusion that Hogarth does not explicitly draw, but which is adopted, nevertheless, by Diderot. As something disturbing the norm of the beautiful line, pubic hair should be removed as much as possible from a body laying claims to ideal status. It sullies the statue’s ideal form and – like the folds, furrows, and shadows stamped on the body by work, age, and disease – is not capable of being aestheticized.

Johannes Endres, Diderot, Hogarth, and the Aesthetics of Depilation,
(articol publicat în Eighteenth-Century Studies, Vol. 38, Nr. 1, 2004)

În schimb, azi, ecouri (eco-?)feministe ne spun că epilarea pubiană e încă un caz de subjugare a femeii de către bărbat, cu viziunile sale pornografice asupra corpului, și ne invită să regăsim pilozitatea barocă a anilor ’70, să zicem, când cuplurile erau mai fericite (cu tot cu păr):

Will a woman really do everything she can to meet every passing fad, even if it’s uncomfortable, time-consuming, irritating, expensive, troubling, humiliating? And look at the reward: intercourse with a porn-adoring male who actually loathes women’s real, naked, hairy bodies? [Restul, aici.]

Jean-Jacques Lequeu, Jeune con dans une attitude des conjonctions de Vénus, c. 1780

[Mai mult despre acest enigmatic Lequeu am scris și am arătat aici.]